Inceputul

- Si? Ce vrei sa faci pe viitor? Cam pe unde te vezi? ma intreba dna Antonovici.

Luasem o pauza de la invatat si savuram cornulete cu gem proaspet scoase din cuptor. Imi amintesc si acum momentul. Ma uitam in pamant, rusinata ca la 17 ani nu stiu raspunsul la intrebare. Nu ma puteam gandi la nimic. Ce stiu eu sa fac? La ce ma pricep? In copilarie aveam replica, desi era de fiecare data un alt raspuns: profesoara- ca mama, avocata sau jurnalista,  vanzatoare, ingrijitoare de animale, alegerea era mereu alta. Acum taceam. Nu puteam decat sa fredonez in gand melodia auzita la radio de dimineata. "Vino, iubite, sa te sarut/ Haide vino macar un minut". Melodie de rahat! Zgomot, nu muzica, dar stii cum e...fix astea iti rasuna in cap toata ziua si te trezesti mormaind versuri pe care nici nu stiai ca le-ai memorat. 

- Macar spune-mi ce iti place, insista dna profesoara, vazandu-mi ezitarea.

Pufu torcea la picioarele mele si mi s-a parut ca mi-a facut cu ochiul in semn de complicitate. Dna Antonovici era vaduva, fara copii, si crestea 6 pisici intr-un apartament cu 2 camere. In fiecare sambata faceam meditatii la limba engleza. Imi facea mereu placere, caci doamna era una dintre cele mai blande persoane pe care le intalnisem pana atunci si draga de ea, de fiecare data ma astepta cu prajituri calde.

- Imi place sa calatoresc, i-am spus intr-un final. As vrea sa vad lumea, nu imi vad viata intr-un birou. Sunt un spirit liber. Imi place sa calatoresc, sa vorbesc limbi straine, si sa socializez, sa fiu printre oameni. 

Imi zambi cald.

- Stiu jobul ideal pentru tine. Fa-te stewardesa! raspunse doamna.

Stewardesa? Stewardesa! Nici nu stiam exact ce presupune, insa suna occidental. Suna bine. Dupa cateva cercetari pe internet, eram hotarata! Stewardesa ma fac!

Au trecut 8 ani de atunci si inca imi amintesc perfect momentul. De 5 ani lucrez la birou, tintuita pe un scaun timp de 9 ore. Spiritul meu liber plecase undeva, in lume, in cautarea unei gazde mai bune, iar eu, ramasa singura, simteam cum mor incetul cu incetul.

Nu calatoream in lume, insa lucram pentru oameni care faceau asta. Rezervari de hotel. Noi ajutam clientii sa ajunga la destinatiile de vis, dintr-un birou cu vedere la camp, ghena de gunoi si cladiri in constructii. Printre mailuri si telefoane, mai aruncam un ochi la peretele din fata mea. Acolo, pe un panou de trei ori cat mine, doi indragostiti savurau un platou de fructe, la apus de soare, intr-un 'baldavis' pe malul marii. 

Vindem vise si ne stingem cate putin, de invidie si de regret, ca altii au parte si noi nu.